marți, 15 noiembrie 2016

Mas Oyama Memorial Cup 2016

A fost bifata si a treia prezenta la Mas Oyama Memorial European Cup. Eu inca ii zic cupa Romaniei (deh, puterea obisnuintei) , desi parca la fiecare editie am vazut tot mai multi sportivi si arbitri din alte tari. Chiar in grupa lui Teo a fost o fetita din Ungaria.

Trei editii din opt

Teo s-a prezentat foarte bine si de aceasta data. Chiar ieri am urmarit filmuletele de la celelalte editii si se vad diferente foarte mari de la an la an, de la centura la centura. Desi complexitatea exercitiilor a crescut, i-a crescut rapiditatea, forta, increderea. A fost si prima editie in care, desi a avut emotii imense, nu a mai plans in sala, inainte de concurs. Plansul era modul ei de descarcare nervoasa; vad ca incet-incet invata sa-si gestioneze emotiile.

Incet-incet am lasat si eu deoparte grupele de centuri mici, pe care le urmaream anii trecuti. Am inceput sa urmaresc grupele mari, sa vad ce urmeaza. Ea mai putin; s-a luptat cu emotiile, si-a urmarit prietenii si favoritii, ca are cativa si apoi a vanat pokemoni si s-a zbenguit prin sala cu copiii din echipa si din alte dojo-uri. Inca ma minunez de legatura dintre copii. Sunt adversari, dar lasa totul deoparte dupa concurs si vorbesc, se alearga unii pe altii, se joaca impreuna, se consoleaza, rad. Imediat, prin "relatii" numai de ea stiute, a aflat Teo informatii despre adversarele pe care nu le cunostea, s-au masurat din priviri, au dat din cap unele catre altele in semn de recunoastere. Ma astept ca la concursurile/stagiile urmatoare sa se creeze o legatura si cu cele nou intrate in categorie (sau ma rog, poate ea e cea nou-intrata)
Una peste alta, e vorba de copii foarte frumosi, atat cei din Alba, cat si fetele din categoria ei.

In concluzie: o noua cupa, un rezultat foarte frumos din partea ei, aprecieri din partea copiilor, parintilor, a unor instructori din alte dojo-uri chiar. A fost un an in care a muncit si rezultatele se vad. Nu am fortat-o, a facut totul din placere; e cumva mereu tinuta in priza: ba un concurs, ba un seminar, ba o tabara, ba un examen de centura, ba o kata noua care nu-i iese, ba o combinatie la care sempai o corecteaza sau mai rade ghidus de ea. Inca face miscari mici prin casa, inca primeste "teme de casa", inca e frustrata la unele pozitii. Dar cel mai important, are incredere tot mai mare in ea si asta nu numai in karate, ci si la scoala, si in celelalte sporturi pe care le practica de placere. Karate Kyokushin deocamdata e marea ei pasiune.

Multumim, Sempai Stefan pentru rabdare, pentru corectii, neputant trece peste faptul ca la fiecare sfarsit de antrenament, doua fete, una mare, una mica au fost mereu dupa instructor, cersind sa le verifice la o kata, intreband cand vor mai face kata, cand vor mai juca fotbal cu mingea de tenis, cand vor mai invata nu stiu ce combinatie sau pur si simplu, sa spuna cate ceva inafara de karate. E mare lucru!

Kata Pinan Sono Ichi

Kata Pinan Sono San

Victorie - Teo si Sempai Stefan
Runda I


Runda a II-a... aici mda, ma uitam prea concentrata la ea. Aparatul a ramas nemiscat si asa ca spre sfarsitul executiei, imaginea e taiata.