Bunica: Nu ati strans cutiile cu jocuri, sa stiti ca plec la casa mea!
Teodora, dupa oclipa de gandire: Daca pleci, o sa planga mama. Ca tu esti mama ei si eu plang cand pleaca mama, ca mi-e dor de ea. Si mama o sa planga, ca o sa-i fie dor de tine!
Dupa o tura la cumparaturi de-ale gurii, in doi - eu cu tac-s'u (ah, ce bine e sa citesti in liniste etichetele produselor!!), la intoarcere, mama cu paratul:
Bunica: Teodora a facut circ ca nu am stiut sa-i maresc imaginea la televizor
Teodora: N-am facut nici un circ! Circul e cu lei, elefanti, clovni... Eu n-am asa ceva.
Dupa o tura de liniste si joaca in doua, am fost apelata de mezina:
Teodora: Asa-i ca suntem dragute?! Uite ce frumos ne jucam!
Eu: De acord! Imi place cand e liniste.
Teodora catre Bunica: Bunica, vezi?! Mama m-a iertat! Mi-a spus ca-s draguta. Acum poti sta la noi, ca tre sa ma ierti si tu! (asta vizavi de amenintarea "nu ma ascultati, plec la casa mea!")
Cred ca e de prisos sa mai spun ca mama ramane in majoritatea cazurilor fara replica. Dar uneori ma tot gandesc cine e mai cu "minte": Teodora care gaseste asemenea raspunsuri sau mama care efectiv pune la suflet si ameninta ca pleaca :)