Imi pare bine ca spre deosebire de orele clasice de desen de dinainte, aici i-a placut. Am surprins-o concentrata, cu limba-ntre dinti, detasata, departe cumva de restul copiilor. M-a vazut in usa si s-a scuturat, ca si cum ar fi indepartat acea concentrare. Apoi mi-a zambit incantata.
Dupa acomodari, cu perioade negre sau gri, acum declara ca-i place la scoala: dupa suparari si impacari cu colega ei de banca, pe care o pizmuieste cumva pentru siguranta ei, aceasta din urma s-a mutat (a cata oara?!) cu altcineva. In locul ei a venit ca si coleg de banca un baietel. Diana e incantata de el. Invatatorul a indragit-o. I-a remarcat si seriozitatea si o mai si tachineaza, foarte finut de altfel. Deocamdata doar FB-uri, insa nu conteaza asa de mult fata de momentele cand invatatorul bate palma cu ea. Sau cand se gandeste si se gandeste... ce calificativ sa-i puna... si in final iese "D - FB*", scris pe tabla .
Am inceput sa ma relaxez si eu...
A inceput sa se gandeasca la doamna Madalina: "Oare nu-i e dor de mine? Sa ma duc sa-i arat caietele?" Codrut nu-i mai lipseste asa mult, s-a ciondanit cu el la ultimele vizite, insa ii e tare dor de Antonio... oare cum ar putea sa-l viziteze la scoala?
Deseneaza in continuare, insa cumva mai mult incearca, probeaza. La scoala deseneaza mult in pauze si ofera desenele colegilor. A avut o perioada de cai, multi cai... Acum incepe cu brazii, Mos Craciun.
Teodora s-a obisnuit cu lipsa Dianei din gradinita. A declarat ca ea nu mai vrea la scoala, ca nu vrea s-o lase pe Andreea singura (educatoarea). S-a ales insa cu o vecina de pat foarte lipicioasa, asa ca toate mangaierile pe care mi ofera, de ajung suparatoare uneori, le primeste cu varf si-ndesat de la acea fetita. A inceput sa nu-i mai placa.
I-am vazut caietul de patratele de la gradinita si am ramas uimita. Parca mai indemanatica decat Diana la scris. La desen nu, nu reuseste sa tina pasul. Insa da semne de ureche muzicala si de oarecare deschidere spre limbi straine: nu e crispata si nu se fereste sa pronunte cu accent.
Cumva simt ca scriu mai mult de Diana. Insa Teodora e asa de libera, asa de impacata cu lumea, ca parca nu am ce scrie. Accepta tot, are un echilibru tare bun. Diana pare mai sensibila, are parca nevoie de ajutor, de explicatii... Nu o cunosc, de multe ori ma simt depasita.
