Gradinita a fost parca mai putin pentru ea, cat si pentru mine... o etapa fireasca. Posibil ca la al doilea copil, iei lucrurile mai usor, mai normal. Nu e chiar capat de tara daca doarme prima data in alt loc, daca pleaca prima data in excursie, daca ia prima diploma. Sunt doar bifari pe lunga lista de "trebuie facuta si asta". Cu Teodora timpul a trecut mai repede. Am intrat mai repede "in pita", am avut momentele "for the very first time" cu Diana, plus dupa gradinita, intotdeauna am avut un bebelus, nu un copil de gradinita: o Teodora lipicioasa, gata sa ma ia in brate oricand, sa ma pupe... de uneori chiar ma simteam agasata.
Si totusi, am amintiri multe: placute, neplacute dureroase, hazlii... de toate pentru toti.
Primul an: 2 ani si 2 luni
Un proiect mare la serviciu, eram obosita, iar ea foarte-foarte lipicioasa... Deja tanjeam dupa un strop de libertate dupa 4 ani... ma multumeam si cu serviciul, o luam ca o pauza binemeritata de copii. Ma bucura inclusiv limbajul tehnic. Totusi, pentru gradinita normala, de stat, ea era prea mica si prea apropiata de mine. Asa ca am pus totul in balanta si a castigat gradinita particulara proaspat deschisa in oras. Copii putini, personal arhi-suficient pentru numarul de copii (sub 10), mi-am zis ca se va acomoda relativ rapid, pentru ca va fi mereu cineva adult care sa se ocupe de ea. Asa a si fost! Insa nu exagerez, 5 saptamani (o lasam pana la 1, cu masa), a plans aproape non stop. Isi lua cate o pauza de 10 minute si reincepea. O urmaream pe webcam si era mereu in bratele cuiva, mereu plangand. "Mamaaaaaa, mamaaaaaa." Groaznic! In prima saptamana am stat cu ea... nu s-a dezlipit de langa mine. In urmatoarele doua saptamani mi s-a recomandat sa nu mai stau, m-au tot linistit, ca e normal, ca inca e mica, ca se va acomoda. In a patra saptamana erau terminate si educatoarele, s-au cam oprit cu linistirile, erau mai rezervate. In a cincea saptamana m-a mai incurajat directoarea, foarte putin educatoarele. Eram pregatita sa renunt, cand brusc, la sfarsitul saptamanii n-a plans cand am lasat-o. Si foarte putin a mai plans pe parcursul zilei. Dupa inca o saptamana, am lasat-o sa doarma acolo, cu o carte cartonata in loc de jucarie de plus, ca asta a vrut. Fara sa planga deloc.
Eram in halul de oboseala cand si plansetele acelea pline de suferinta si dor dupa "mama", ma lasau rece...
Insa s-a acomodat. A participat la multe carnavaluri, au bucatarit, au fost in piata sa cumpere fructe, la fabrica de inghetata si hartie igienica. Au fost la ferma in cizme de guma si au mangaiat caluti.
Au fost scosi iarna afara si au facut oameni de zapada. Au invatat engleza. O aducea directoarea acasa. S-au ocupat de ea extrem de mult. N-am regretat nici o clipa pentru ce-am facut. Nici pentru plansetele neconsolabile, nici pentru banii dati. Mi-au spus ca nu au vazut pana atunci copil de 2 ani care sa inteleaga misto-ul: sa faca misto de altii si sa stie cand ea e luata la misto. Zicalele acelea puse intre ghilimele, ea le intelegea si radea de se prapadea.
Boli... prea putine. Au fost zile cand a trebuit s-o luam acasa deoarece toti erau bolnavi si doar ea venise, sanatoasa. Nas curgator a fost, insa nu ce-a fost cu primul an al Dianei.
Sfarsitul anului a adus-o ca fiind singura care a inceput dansul si l-a facut pana la sfarsit. Fara plansete, fara sa se jeneze de ceilati parinti. Ea, care plangea incontinuu la inceput, a ras si a pozat toata serbarea.
Grupa mica
Gradinita particulara a oferit foarte multe, insa am fost multumita la gradinita de stat unde era deja Diana. Un singur drum, doua surori in acelasi loc, si nu in ultimul rand, banii. Asa ca a venit in grupa mica la gradinita Dianei.
Plansetele de acomodare au revenit, insa au tinut "doar" vreo 3 saptamani si doar dimineata. Educatoarea mai in varsta, care de fapt a si iesit la pensie in acel an, a fost fenomenala: au invatat cantece si poezii foarte usoare, luate din folclor. Inca mai cantam la drumurile mai lungi cu masina cantecele cu "Pe cel deal indepartat /Trece domnul Malai Cald/Si cu Doamna Mamaliga etc" sau "S-a gandit babuta/Sa se-mbogateasca" sau "Veverita, veverita/S-a urcat in pom". Erau hazlii, prindeau la cei mici.
Bolile, ca si anul anterior: putine, nimic care sa ma sperie. De putine ori a stat acasa, cu febra. Era printre veteranii de cinci-opt copii prezenti in grupa, cand grupa numara peste 20 de copii. Asa ca lucrarile ei le-am parcurs cu mai mare atentie decat la Diana. A avut mai mare dexteritate... si la lipit, si la taiat, si la desen.
De Craciun n-am poze... a fost o epidemie nationala (vreo gripa ... porcina, aviara, nu mai stiu si n-au facut serbare)
grupa mica- 8 Martie (da, rochia era in proces de ridicare... si-a ridicat-o pana-n cap :)) )
Grupa mijlocie.
O educatoare s-a pensionat, cealalata s-a casatorit si si-a schimbat localitatea. Deci si-a schimbat educatoarele pentru a doua oara. Macar sala de grupa a ramas. Plansete? Normal ca da! Dupa mama! Vreo 2 saptamani!
A venit o educatoare a Dianei, plus una noua. Cam la fel ca la Diana: una mai "bunicuta", cealalta cu lucrari, concursuri, excursii. S-au completat fain. Teodora a avut simpatii ba pentru una, ba pentru alta. Depindea foarte mult daca primea suc de la Mariana sau daca Andreea ii zicea ca Teo-i imbracata bine azi :)) . A ajuns sa primeasca 10 buline in unele zile, sub tot felul de tertipuri smecheresti a la Teo (ca manca supa, ca lucreaza bine, ca e cuminte). Care buline ajungeau la lipit desenele de acasa pe peretii proprii si personali :D . Fosta educatoare a Dianei se tot minuna de diferentele intre Diana si Teo: una serioasa, sa faca totul bine, ailalata lipicioasa (se ridica din patut inca o data inainte sa se culce ca sa o mai pupe o data si sa-i puna mana pe obraz), zgomotoasa, vorbareata. Boli... cred ca de doua ori a lipsit pe motiv de boala in tot anul gradinaresc. Cu desenul n-a fost ca Diana, insa la lucru manual eu spun c-a excelat: decupat, colorat...
grupa mijlocie - Craciun
grupa mijlocie-8 Martie
Grupa mare
Aceleasi educatoare, alta sala, foarte multi copii in grupa, preluati de la fosta grupa pregatitoare, cea in care era Diana, dar cu varsta mai mica. Plansete de acomodare? Prezente!!! Vreo 2 saptamani. Era singurul copil din grupa mare care plangea dupa ma-sa. La un moment dat am amenintat-o cu grupa mica, ca acolo erau cei ce plangeau. Nu mai stiam ce sa fac. La sfarsitul programului nu puteam s-o luam, ca decupa, colora, iar la inceput nu vroia sa intre, ca ramane mama (adica eu) singura si i-e mila de ea ... A ajuns si sa ma ameninte ca daca nu fac cutarica, ea pleaca la gradi si ma lasa singura :) . Boli- deloc!
Din pacate, prinsa cu proiectele, n-am avut timp sa urmaresc la sfarsit de zi ce-a facut, insa am primit mapa si am putut sa vad fata de Diana: desenele mai slabute, insa pline de culoare si foarte vesele. Scrisul: mai bine ca Diana la aceeasi varsta. Decupajele, lipiturile si lucrul manual in general, mai bune iarasi. Comunicarea, limbajul, iarasi mult mai bune. Isi face prieteni foarte repede, se acomodeaza rapid in grupele de copii, foarte galagioasa si vesela. Fuge mai repede decat multi, aproape ca o ajunge pe Diana, insa are o fuga extrem de dezlanata, parca e intr-o continua cadere.
Per ansamblu, e mai sus decat sora-sa la aceeasi varsta (a avut-o doar ca model), insa nu pot spune ca exceleaza in ceva anume. Poate la simtul umorului...il are din plin si e constienta de asta. Ea e cea care aduce cererile Dianei intr-un mod in care ne face sa cedam. La Diana nu cred c-am ceda asa repede :) E purtator de cuvant, ce mai! :)
grupa mare- Craciun
grupa mare - 8 martie
In toate pozele e vesela, e vivace... e Teuta!
Si... e gata!!!
ADIO, gradinita! O putem unge cu slanina, ca nu mai avem nevoie de ea. :) :( Imi pare rau, dar anul acesta pentru mine a fost groaznic de obositor. Doua drumuri, la scoala si la gradinita, pe partea profesinala a fost foarte mult de lucru, scoala Dianei a fost pe primul plan, acumulandu-se frustrari si probleme inerente. Cumva e mai mare usurarea ca vom avea doar un drum de facut, insa in mod sigur se vor ivi altfel de probleme.
Urmeaza clasa pregatitoare. Nu stiu cum, nu stiu cu cine. Insa am mai mare incredere decat la Diana. Teo stie sa-si aduca oamenii de partea sa. Si are un prieten bun la scoala, asa cum a aflat ieri la serbarea Dianei: pe invatatorul surorii ei :). (Striga ieri din toti bojocii, dupa niste conversatii apropiate intre ei : Domnu' invatatoooooor, domnu' invatatooooor, ceaaaaau! Vin la scoala la toamna!! )
Dar si aici, tin sa multumesc educatoarelor din cei 4 ani de gradinita. Ca si la Diana, n-au schimbat-o. Au lasat sa se dezvolte copilul vesel si smecherut, cu ochii facuti linie din cauza zambetelor si cu obrajii bucalati. Copilul care tanjeste dupa o "pupa" pe obraz , sa mangaie un obraz de adult sau care sa fie luat in brate. Copilul care face smecherii ca sa fie luat in seama, sa faca glume mai mult sau mai putin placute celorlalti, numai sa stoarca zambete de pe alte fete. Copilul care se pricepe sa decupeze si sa lipeasca, care striga in gura mare de se aude "pana la margine de sat".
Multumim celor doua doamne directoare de la cele doua gradinite, doamnelor asistente, doamnei doctor homeopat (si doamnei doctor de familie, care m-a incurajat cu homeopatia, insa la care am fost prea putin ;) ). Si inclusiv "maimutei" Ovi, muntele de om care s-a suit pe leagane la "gradinita portocalie".























