Si, fiindca am fost langa ea (ei, toti) 3 ani, aproape zi de zi, as vrea sa fac si eu unele mici comentarii. In primul rand, la grupa mica (intrarea in colectivitate), aceea e reactia normala a copiilor, pana isi formeaza imunitatea. Asta le "cantam" an de an parintilor care vin cu piticii, dar, oricum, nu ne crede nimeni:)) Primul an e, intr-adevar, cel mai greu. Trebuie sa ne ocupam si de adaptarea copiilor, dar, si mai greu, de adaptarea parintilor, si vorbesc aici de cei care nu au mai avut copii la gradi, cu ceilalti este mult mai usor. Paradoxal (chiar amuzant, uneori) e ca parintii sunt mai disperati decat cei mici, si de aici se ajunge la scenele clasice: urlete pe coridoare, parinti la panda, despartiri sfasietoare. Imi aduc aminte intr-un an, cand aveam grupa mica la o alta gradinita. Atat de greu se despartea mama de copil in fiecare dimineata incat nu m-am mai putut abtine si i-am spus "Lasa-ti-l, doamna X, ca nu pleaca in armata... peste 3 ore veniti dupa el!" M-a privit intai perplexa, apoi a inceput si ea sa rada. De atunci n-am mai avut probleme, cel mic s-a adaptat mult mai usor nefiind atat de "bagat in seama". Parintii nu realizeaza ca alimenteaza astfel anxietatea de separare a celui mic, dar invata ei... care vor.
La mijlocie... Ei, mijlocia e cea mai dificila grupa. De ce spun asta? Simplu: nu sunt destul de mici sa-i mai poti "pacali" cu papusele ca sa le atragi atentia, dar nici suficient de mari ca sa inteleaga exact ce vrei tu acolo de la ei, si asta in special in ce priveste disciplina. Insa nu doar. Atunci incepi, ca educator, sa ii observi fiecaruia caracterul, aptitudinile, dar totul se face lent, ai 25-30 de copii, fiecare cu "ale lui", si atunci incepi sa ii dibuiesti pe fiecare ceva mai clar decat la grupa mica. Dar sunt inca greu de prins in anumite "tipare"- abia la grupa mare stii exact cu cine ai de-a face. Si, tot de la grupa mare, incepe sa mearga treaba struna.
In privinta nemultumitilor, ei, mereu vor exista. In ce ma priveste, si-n ce le priveste pe colegele mele (le cunosc bine pe toate), noi ne-am dat toata silinta. Dar e absurd, utopic chiar, sa crezi macar ca poti multumi pe toata lumea. Dar rezultatele se vad si, cine nu le recunoaste si nu le vede, inseamna ca nu e preocupat. Tocmai de aceea am insistat anul acesta ca, in loc de serbare, sa tin o lectie deschisa. Parintii au putut constata ca nu am stat degeaba in acesti 3 ani si ca micutii sunt pregatiti pentru scoala.
In ce priveste originalitatea de care ati pomenit, eu am insistat mereu pe originalitate. Am constientizat inca din primul an de invatamant ca fiecare copilas e unic, si i-am iubit pe toti asa cum au fost fara sa incerc sa schimb ceva la ei. Am incercat sa aduc la suprafata ceea ce era bun in fiecare, nu sa schimb ceea ce nu era bun (nu poti "modela" oameni perfecti si, chiar daca incerci, e totul relativ si vazut prin ochii tai de "modelator", deci "teoria" nu sta in picioare). Am incercat sa fac in asa fel incat sa predomine trasaturile pozitive ale fiecaruia, chiar daca uneori am fost nonconformista si i-am determinat, oarecum, sa fie la fel. Sunt de parerea ca fiecare trebuie sa urmeze in viata o cale a lui- si acea cale trebuie sa fie conforma cu aptitudinile si modul lui de a vedea lucrurile. Da, Diana e o excelenta desenatoare, are un talent minunat care, cred eu, o va ajuta enorm in viitor. Codrut e pasionat de istorie, Mihaita e foarte bun la matematica, etc. Fiecare are un "ceva" al lui. Daca descoperi si incurajezi acel "ceva" inca din primii ani, exista toate sansele sa fie drumul copilului in viata.
Am scris deja foarte mult, mai fac un articolas aici:) Eu le doresc tuturor mult succes la scoala (stiu ca vor avea!), sanatate si putere de munca. Si sper ca, macar din cand in cand, sa ne mai viziteze la gradi.
Madalina
La mijlocie... Ei, mijlocia e cea mai dificila grupa. De ce spun asta? Simplu: nu sunt destul de mici sa-i mai poti "pacali" cu papusele ca sa le atragi atentia, dar nici suficient de mari ca sa inteleaga exact ce vrei tu acolo de la ei, si asta in special in ce priveste disciplina. Insa nu doar. Atunci incepi, ca educator, sa ii observi fiecaruia caracterul, aptitudinile, dar totul se face lent, ai 25-30 de copii, fiecare cu "ale lui", si atunci incepi sa ii dibuiesti pe fiecare ceva mai clar decat la grupa mica. Dar sunt inca greu de prins in anumite "tipare"- abia la grupa mare stii exact cu cine ai de-a face. Si, tot de la grupa mare, incepe sa mearga treaba struna.
In privinta nemultumitilor, ei, mereu vor exista. In ce ma priveste, si-n ce le priveste pe colegele mele (le cunosc bine pe toate), noi ne-am dat toata silinta. Dar e absurd, utopic chiar, sa crezi macar ca poti multumi pe toata lumea. Dar rezultatele se vad si, cine nu le recunoaste si nu le vede, inseamna ca nu e preocupat. Tocmai de aceea am insistat anul acesta ca, in loc de serbare, sa tin o lectie deschisa. Parintii au putut constata ca nu am stat degeaba in acesti 3 ani si ca micutii sunt pregatiti pentru scoala.
In ce priveste originalitatea de care ati pomenit, eu am insistat mereu pe originalitate. Am constientizat inca din primul an de invatamant ca fiecare copilas e unic, si i-am iubit pe toti asa cum au fost fara sa incerc sa schimb ceva la ei. Am incercat sa aduc la suprafata ceea ce era bun in fiecare, nu sa schimb ceea ce nu era bun (nu poti "modela" oameni perfecti si, chiar daca incerci, e totul relativ si vazut prin ochii tai de "modelator", deci "teoria" nu sta in picioare). Am incercat sa fac in asa fel incat sa predomine trasaturile pozitive ale fiecaruia, chiar daca uneori am fost nonconformista si i-am determinat, oarecum, sa fie la fel. Sunt de parerea ca fiecare trebuie sa urmeze in viata o cale a lui- si acea cale trebuie sa fie conforma cu aptitudinile si modul lui de a vedea lucrurile. Da, Diana e o excelenta desenatoare, are un talent minunat care, cred eu, o va ajuta enorm in viitor. Codrut e pasionat de istorie, Mihaita e foarte bun la matematica, etc. Fiecare are un "ceva" al lui. Daca descoperi si incurajezi acel "ceva" inca din primii ani, exista toate sansele sa fie drumul copilului in viata.
Am scris deja foarte mult, mai fac un articolas aici:) Eu le doresc tuturor mult succes la scoala (stiu ca vor avea!), sanatate si putere de munca. Si sper ca, macar din cand in cand, sa ne mai viziteze la gradi.
Madalina