Rasu' plansu'.... Ditamai adultul... bubos!
duminică, 19 iunie 2011
sâmbătă, 18 iunie 2011
Mi-am pierdut frumusetea
Urasc varicela!
Ma mananca! Ma pisca! Au! Vaai!
Se scutura toata, isi da palme poate-poate trece...
Daca o dau cu ceai de patrunjel, e rece. Daca-l incalzesc, e cald. Dupa aceea i se face frig.
Nu a facut febra, insa a durut-o putin capul. In concluzie s-a pus in pat: "Daca mi-e putin mai rau, oare o sa incep sa mor??"
Poate par nesimtitoare, insa eu zic ca e bine... am dat si homeopate care au micsorat vizibil dorinta de scarpinare, comprese... am bagat si unguent de arnica care vad ca ajuta bine. Cu mixtura mentolata nu dau din cauza homeopatelor, plus ca mama lui Codrut mi-a confirmat ca bubele date cu mixtura se usuca mai greu decat cele fara mixtura. Noaptea doarme bine, fara sa scarpine. La somnul de pranz iarasi... Insa toleranta Dianei la durere e foarte joasa... dupa o simpla julitura la genunchi, e in stare sa nu mearga ca lumea timp de o ora. Vad ca nici aici nu e exceptie. Va trece... Asta cred ca e pentru mine mai mult :)
Azi s-a uitat in oglinda si cand s-a vazut: "Frumusetea meaaaaa... Unde mi-e frumusetea? Frumusetea mea fainaaaa ... Ce frumusete faina am avuuuut... Am pierdut-ooooo..."
Na pune-te Ade si consoleaza-i frumusetea... ca va reveni daca nu se scarpina si dupa ce se vor vindeca bubele....
"Frumusetea" de acum:
vineri, 17 iunie 2011
Eclipsa
Diana, fiind suspecta de varicela (cu o bubita observata pe burta), a urmarit de pe balcon. Tea a iesit pe coclauri cu tac'su in cautare de facut poze. A vazut si o bufnita si multi-multi lilieci zburand.
N-au avut rabdare sa stea pana la sfarsit, insa Diana s-a prins ca nu toata lumea stie de eclipsa si m-a intrebat ce se intampla cu oamenii care nu stiu... se sperie? I-am povestit ca oamenii din vechime ziceau ca vine un varcolac care mananca luna. I-a placut numele monstrului :)
joi, 16 iunie 2011
Mancare si citit
M-am conformat... :D
Cu Diana... am revenit la cartile cartonate, de bebelusi, cu text putin. Vad ca o intereseaza sa citeasca si de cateva zile tot ia carti in mana si buchiseste la propriu (oare din cauza ca am "parat-o" pe blog ca n-are rabdare cu cititul?! :p). I-am zis ca macar sa ia carti cu text scurt si litere mai maricele. Am ajuns azi la o carte despre diferentele intre aspectul speciilor de animale, dar oricum ar arata, ele tot sunt multumite.
Asa ca... concluzii:
Leului ii place sa fie sperietor... aaaa... adica din ala care sperie (infricosator)
Pescarusului ii place ca are aripi si pescareste (pescuieste)
Hipopotamului ii place sa fie grasos (gras)
Dupa doua saptamani
Asa ca iara e o perioada de pauza...
miercuri, 15 iunie 2011
Alta poveste cu Sonic
Nu mai zic de limba engleza folosita... Sonica se bucura ca-l vede pe Sonic si exclama: "IZIHIAR" - "IS HERE", Iar Tails, care incearca sa repare ceva folosind scule dintr-o geanta cu scule, nu reuseste si spune "ONOU" = "OH NOOO.." Se vad ambele cozi ale lui Tails, ca de obicei :)
Sus sunt Boss (care Boss e gras ca mananca prea multe chipsuri si cartovi prajiti - asta e "descoperirea" ei) si un robot, personajele negative.
Imi place si floarea... vad ca a pus nervuri pe frunze si petale.
marți, 14 iunie 2011
luni, 13 iunie 2011
duminică, 12 iunie 2011
Gradinita - 3 ani - prin ochii educatoarei
Si, fiindca am fost langa ea (ei, toti) 3 ani, aproape zi de zi, as vrea sa fac si eu unele mici comentarii. In primul rand, la grupa mica (intrarea in colectivitate), aceea e reactia normala a copiilor, pana isi formeaza imunitatea. Asta le "cantam" an de an parintilor care vin cu piticii, dar, oricum, nu ne crede nimeni:)) Primul an e, intr-adevar, cel mai greu. Trebuie sa ne ocupam si de adaptarea copiilor, dar, si mai greu, de adaptarea parintilor, si vorbesc aici de cei care nu au mai avut copii la gradi, cu ceilalti este mult mai usor. Paradoxal (chiar amuzant, uneori) e ca parintii sunt mai disperati decat cei mici, si de aici se ajunge la scenele clasice: urlete pe coridoare, parinti la panda, despartiri sfasietoare. Imi aduc aminte intr-un an, cand aveam grupa mica la o alta gradinita. Atat de greu se despartea mama de copil in fiecare dimineata incat nu m-am mai putut abtine si i-am spus "Lasa-ti-l, doamna X, ca nu pleaca in armata... peste 3 ore veniti dupa el!" M-a privit intai perplexa, apoi a inceput si ea sa rada. De atunci n-am mai avut probleme, cel mic s-a adaptat mult mai usor nefiind atat de "bagat in seama". Parintii nu realizeaza ca alimenteaza astfel anxietatea de separare a celui mic, dar invata ei... care vor.
La mijlocie... Ei, mijlocia e cea mai dificila grupa. De ce spun asta? Simplu: nu sunt destul de mici sa-i mai poti "pacali" cu papusele ca sa le atragi atentia, dar nici suficient de mari ca sa inteleaga exact ce vrei tu acolo de la ei, si asta in special in ce priveste disciplina. Insa nu doar. Atunci incepi, ca educator, sa ii observi fiecaruia caracterul, aptitudinile, dar totul se face lent, ai 25-30 de copii, fiecare cu "ale lui", si atunci incepi sa ii dibuiesti pe fiecare ceva mai clar decat la grupa mica. Dar sunt inca greu de prins in anumite "tipare"- abia la grupa mare stii exact cu cine ai de-a face. Si, tot de la grupa mare, incepe sa mearga treaba struna.
In privinta nemultumitilor, ei, mereu vor exista. In ce ma priveste, si-n ce le priveste pe colegele mele (le cunosc bine pe toate), noi ne-am dat toata silinta. Dar e absurd, utopic chiar, sa crezi macar ca poti multumi pe toata lumea. Dar rezultatele se vad si, cine nu le recunoaste si nu le vede, inseamna ca nu e preocupat. Tocmai de aceea am insistat anul acesta ca, in loc de serbare, sa tin o lectie deschisa. Parintii au putut constata ca nu am stat degeaba in acesti 3 ani si ca micutii sunt pregatiti pentru scoala.
In ce priveste originalitatea de care ati pomenit, eu am insistat mereu pe originalitate. Am constientizat inca din primul an de invatamant ca fiecare copilas e unic, si i-am iubit pe toti asa cum au fost fara sa incerc sa schimb ceva la ei. Am incercat sa aduc la suprafata ceea ce era bun in fiecare, nu sa schimb ceea ce nu era bun (nu poti "modela" oameni perfecti si, chiar daca incerci, e totul relativ si vazut prin ochii tai de "modelator", deci "teoria" nu sta in picioare). Am incercat sa fac in asa fel incat sa predomine trasaturile pozitive ale fiecaruia, chiar daca uneori am fost nonconformista si i-am determinat, oarecum, sa fie la fel. Sunt de parerea ca fiecare trebuie sa urmeze in viata o cale a lui- si acea cale trebuie sa fie conforma cu aptitudinile si modul lui de a vedea lucrurile. Da, Diana e o excelenta desenatoare, are un talent minunat care, cred eu, o va ajuta enorm in viitor. Codrut e pasionat de istorie, Mihaita e foarte bun la matematica, etc. Fiecare are un "ceva" al lui. Daca descoperi si incurajezi acel "ceva" inca din primii ani, exista toate sansele sa fie drumul copilului in viata.
Am scris deja foarte mult, mai fac un articolas aici:) Eu le doresc tuturor mult succes la scoala (stiu ca vor avea!), sanatate si putere de munca. Si sper ca, macar din cand in cand, sa ne mai viziteze la gradi.
Madalina
La mijlocie... Ei, mijlocia e cea mai dificila grupa. De ce spun asta? Simplu: nu sunt destul de mici sa-i mai poti "pacali" cu papusele ca sa le atragi atentia, dar nici suficient de mari ca sa inteleaga exact ce vrei tu acolo de la ei, si asta in special in ce priveste disciplina. Insa nu doar. Atunci incepi, ca educator, sa ii observi fiecaruia caracterul, aptitudinile, dar totul se face lent, ai 25-30 de copii, fiecare cu "ale lui", si atunci incepi sa ii dibuiesti pe fiecare ceva mai clar decat la grupa mica. Dar sunt inca greu de prins in anumite "tipare"- abia la grupa mare stii exact cu cine ai de-a face. Si, tot de la grupa mare, incepe sa mearga treaba struna.
In privinta nemultumitilor, ei, mereu vor exista. In ce ma priveste, si-n ce le priveste pe colegele mele (le cunosc bine pe toate), noi ne-am dat toata silinta. Dar e absurd, utopic chiar, sa crezi macar ca poti multumi pe toata lumea. Dar rezultatele se vad si, cine nu le recunoaste si nu le vede, inseamna ca nu e preocupat. Tocmai de aceea am insistat anul acesta ca, in loc de serbare, sa tin o lectie deschisa. Parintii au putut constata ca nu am stat degeaba in acesti 3 ani si ca micutii sunt pregatiti pentru scoala.
In ce priveste originalitatea de care ati pomenit, eu am insistat mereu pe originalitate. Am constientizat inca din primul an de invatamant ca fiecare copilas e unic, si i-am iubit pe toti asa cum au fost fara sa incerc sa schimb ceva la ei. Am incercat sa aduc la suprafata ceea ce era bun in fiecare, nu sa schimb ceea ce nu era bun (nu poti "modela" oameni perfecti si, chiar daca incerci, e totul relativ si vazut prin ochii tai de "modelator", deci "teoria" nu sta in picioare). Am incercat sa fac in asa fel incat sa predomine trasaturile pozitive ale fiecaruia, chiar daca uneori am fost nonconformista si i-am determinat, oarecum, sa fie la fel. Sunt de parerea ca fiecare trebuie sa urmeze in viata o cale a lui- si acea cale trebuie sa fie conforma cu aptitudinile si modul lui de a vedea lucrurile. Da, Diana e o excelenta desenatoare, are un talent minunat care, cred eu, o va ajuta enorm in viitor. Codrut e pasionat de istorie, Mihaita e foarte bun la matematica, etc. Fiecare are un "ceva" al lui. Daca descoperi si incurajezi acel "ceva" inca din primii ani, exista toate sansele sa fie drumul copilului in viata.
Am scris deja foarte mult, mai fac un articolas aici:) Eu le doresc tuturor mult succes la scoala (stiu ca vor avea!), sanatate si putere de munca. Si sper ca, macar din cand in cand, sa ne mai viziteze la gradi.
Madalina
Gradinita - patru ani - prin ochii mei
Se termina o etapa din viata primului copil. Si ca in orice etapa, incerc sa privesc in urma. Nu mai pot schimba, nu mai pot corecta. E doar o privire de ansamblu, privire care imi aduce in minte bune si rele, bucurii si suparari. Sunt 4 ani din viata ei si a noastra. Ani lungi, dar priviti acum, au trecut extrem de repede.
Avea 3 ani si aproape o luna... Mica, mica. Urma sa plece a doua zi la gradinita si eu plangeam. Plangeam ca se termina prima ei etapa din viata, ca-si lasa casuta si pe mama ei si pleaca in straini :) Temeri enorme... nu stiam pe nimeni. Nel vorbise la gradinita, am luat-o asa, la plesneala.... era relativ apropiata, iar prima la care am fi vrut (nr.8) era ocupata in intregime. Nu cunoasteam educatoarele, ingrijitoarele. Trebuiau papuci si ma intrebam de ce... acasa a umblat mereu in picioarele goale, cel mult in ciorapi.
Prima zi... intr-o bluza rosie si pantaloni albi cu floricele roz si imbarligaturi maro. Am lasat-o si n-a plans. Am mers la ora 12:30 sa vedem ce face... nu aveam rabdare. Ceilalti copii erau inca la masa; ea singura era in sala de grupa, intinsa pe patut si cu degetul in gura. Un patut MINUSCUL, total altceva fata de patutul de acasa: 140X70. Tanti Maria, ingrijitoarea, mi-a spus sa o las acolo, ca a fost cuminte. In urmatoarele zile n-a plans. Acasa era sau trista sau nervoasa, dar nu a plans. Insa au aparut bolile. Enorm de multe. Boala din boala, febra cu duiumul. Teodora avea un an, era inca alaptata, insa a luat si ea cat a putut. Multi cunoscuti mi-au spus ca se imbolnaveste asa de mult si pentru ca nu se exteriorizeaza. Eu... am dat vina pe tot: pe copiii care vin bolnavi, pe parintii care nu-i tin acasa, pe asistenta care nu triaza cum trebuie, pe caldura din grupa, pe canile cu apa, pe dulciurile primite ca gustare, pe ne-iesitul afara. Noptile nedormite, cu 2 copii bolnavi, m-au dat gata. Recordul de febra: 41.3. A urlat medicul pe mine... desi mai fusesem o data la urgente. Am hotarat sa mergem pe homeopatie si de atunci, de la 3 luni de la inceperea gradinitei, n-am mai dat antibiotic. Asa ca ma simt datoare sa adaug ca gradinita nu a fost ce-a fost si fara doamna doctor homeopat... cred ca cele mai multe si fierbinti multumiri din viata mea, ei i le-am adresat, de fiecare data cand mi-a facut bine fetele si de fiecare data cand ma gandesc la ea sau la zilele acelea cu boli!!!
Asta e ce-mi amintesc de grupa mica: boli. Am dosarele cu ce-au facut; le-am vazut. Au lucrat. Sunt mai mult mazgaleli (dragute pentru mine), insa totul e in ceata. Dat vina pe altii, bolile si oboseala au stricat frumusetea primului an de gradi.
| Serbarea din decembrie |
| Serbarea din martie |
Prima zi din grupa mijlocie... a ajuns sotul si ... era altcineva. Am crezut ca e temporar :) Apoi am aflat ca s-au schimbat ambele educatoare. Dupa cateva zile, incepe Diana acasa sa ridice manile sus: "aceasta e stanga!", "aceasta e dreapta!". "Cu care mana se scrie???", "cu dreapta!". Am inghetat. Stiam ca Diana e stangace, stiam de problemele psihice ce pot fi generate de conversia mainilor. A doua zi, la educatoarea mai in varsta: "e stangace, va rog, lasati-o cu stanga". La sedinta am repetat. A fost foarte politicoasa doamna si m-a asigurat ca n-o sa se repete, ca doar a vrut sa vada daca intr-adevar e stangace. Dar fazele cu ridicatul mainii au tinut-o pe Diana cateva luni bune...
Am fost asigurati ca nu se mai schimba doamnele.
In timp mi-am dat seama ca aceste doua doamne sunt cele mai bune pe care Diane le-ar putea avea. Una le oferea multa caldura, era bunicuta pe care Diana n-o are zi de zi acasa, cealalta era cu scrisul si cu activitatile. Bineinteles ca s-au completat, dar cumva parerea aceasta mi-am pastrat-o. Bolile au scazut simtitor. Am vazut progrese intelectuale. Erau in salturi. Le spuneam "level-up"-uri. Adica stationa o perioada si apoi iesea la iveala un "boom" de cunostinte. Acasa era insa refulare continua: pe noi, pe Teodora. La gradinita am fost insa mereu asigurata ca e buna, e cuminte...
| Serbarea din martie |
Grupa mare... mi-am dat seama ca Diana deseneaza ... altfel. Am inceput sa tin desene si sa ma uit in paralel si la ceilalti copii. Era un nucleu de cativa copii care chiar erau buni la desen. Am urmarit caietele. Pozitia mainii Dianei era in schimb execrabila. Remarcasem din vacanta de vara: degetul mijlociu langa degetul aratator, pe aceeasi muchie a creionului, peste care era pus cumva degetul mare. Si bineinteles, pozitia carlig. Am inceput sa caut, am cumparat carti in limba germana despre stangaci (din pacate in romaneste inca nu am gasit nimic pe piata). La sedinta cu parintii am luat iara cuvantul, s-o urmareasca, lucrez cu ea acasa. Foarte-foarte greu si-a corectat pozitia de scris. Poate de stiam de la inceput: trebuiau creioane groase, triunghiulare, sa ofer de la inceput, macar acasa. Fiind mica, degetele nu avea dexteritatea necesara sa se puna corect pe muchia creionului normal. Cu ajutorul unui creion gros, s-ar fi fortat ca degetele sa stea corect de la inceput. Dar na, a trecut.
Desenele tot mai complexe... educatoarele (aceleasi ca la grupa mijlocie) au prins drag de ea. Adica la pana sfarsitul grupei mijlocii mi s-a parut ca e politete rece: "se descurca bine", "e cuminte!", "nu sunt probleme!". Insa apoi am vazut si un zambetel pe fata cand imi spuneau... un fel de lumina. Adica na, imi stiu "comoara": poate fi cea mai buna si mai cuminte fetita, insa are si "dracusorii" proprii si e greu de multe ori sa te intelegi cu ea. Acasa a fost tot mai bine, a inceput sa se inteleaga cu sora-sa...
| Serbarea din martie |
Grupa pregatitoare... temeri, multe -legate de scoala, de stangacie-. O educatoare s-a schimbat, de nevoie (nu e bai, ca a ajuns la grupa Teodorei :p). Diana, s-a adaptat repede cu noua educatoare, dar stiam ca asa va fi, doar ramasesera colegii si o educatoare cunoscuta. :) Am inscris-o la scoala, cumva iar la plesneala. Inca ma intreb daca am facut bine. Deseneaza in continuare... a invatat literele, stie sa desparta in silabe, respectiv cam orice cuvant ii spun, il spune corect pe litere. Nu are insa rabdare sa stea cu cartea mult in fata. Nu are stare, e copilul care trebuie sa faca ceva. Cartea inca e prea statica, ii cere multa rabdare si... renunta . Sper sa fie din cauza varstei. As vrea sa citeasca, e altceva sa-ti imaginezi tu personaje decat sa le vezi in filme sau desene. Cam greu cu matematica, desi socotelile pana la 10 le face. Nici ceasul nu-l prea stie. Nu are notiunea banilor, niciodata n-a fost interesata de bani. Niciodata n-a cerut sa cumpere de la magazin, ca alti copii. Banii sunt .... sa-i faci si sa-i cheltui, insa nu conteaza valoarea :D. Nu e prea intereata de animale, de stiinte. Insa are capacitate de observatie vizuala fantastica. Vede detalii, poate de aici imi plac si desenele ei, ca introduce detalii.
Prietenii ei sunt... 90% baieti. Isi pastreaza prieteniile( Codrut e din grupa mijlocie si pana in zilele acestea si e companionul principal). Insa vrea sa domine, sa fie ea seful. Are personalitate :) Anul acesta pregatitor a ajutat-o sa se rafineze, zic eu. S-au adunat cunostinte multe-multe, insa s-au si clarificat, pus in ordine pe cele vechi. E clara in gandire, uneori prea clara: prea trebuie sa controleze lantul evenimentelor si lucrurile noi, nepuse la socoteala, o dau total peste cap.
![]() |
| Sebarea din decembrie |
![]() |
| Sebarea din martie |
Nu stiu cat va tine minte din acesti patru ani. Din pacate, amintirile mele despre educatoare si gradinita se reduc la un cantec de primvara, despre flori, un cantec in care tineam o narcisa in mana si o miroseam in timp ce cantam. Sincer, nu as vrea sa se intample asa si la Diana. Au fost niste ani extrem de frumosi, desi la inceput au fost presarati de frustrari parintesti. Doar in timp am vazut ca nemultumirile mele erau doar cateva printre nemultumirile a peste 20 de parinti. Inmultiti la 4 grupe, educatorii si ceilalti au incercat din rasputeri sa faca o medie... sa multumeasca cat mai mult. Si spun ca au reusit, din punctul meu de vedere: de pe usa gradinitei pleca un copil senin, vioi, natural, dornic de scoala, care desi uneori mai uita, stie sa vorbeasca politicos, sa se comporte in societate. Si-a pastrat originalitatea (lucru pe care cred ca-l pretuiesc cel mai mult, ca o viata intreaga are vreme sa se alinieze canoanelor, daca o va face), are logica, are cunostinte. Sunt un parinte multumit de copilul lui.
Ce-as mai vrea?? Nu stiu... sa nimereasca la scoala la fel de bine, iar viitorii educatori s-o pretuiasca dupa ce e ea... Sa reuseasca sa se strecoare printre nemultumiri si frustrari si sa izbandeasca. Nu neaparat in societate, insa sa fie ea multumita de ea insasi si ... sa nu arunce cu noroi.... Dar asta depinde foarte mult de noi, de anturaj, de scoala... Si bineinteles ca ea va avea ultimul cuvant :)
Ma opresc aici....
sâmbătă, 11 iunie 2011
Ortodont
Pe radiografie arata destul de aiurea, fiecare dinte creste in directia proprie... insa e vazul meu neavizat la mijloc :)
De aparat nu crede ca va scapa... dar mi-a confirmat ca din punctul de vedere al danturii, se va putea marita :))
Urmeaza sa-i inlocuiasca stomatologul plomba temporara cu una permanenta (dupa concediu), iar apoi verificari periodice. Parca m-am mai obisnuit cu ideea, desi caria pe maseaua de 6 ani tot imi sta in coaste. Macar de era pe o masea temporara, macar... macar....macar...
vineri, 10 iunie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)











